Iosif Király – Fotografia: De la melancolie la traumă, de la document la monument

Reconstrucții

Subliniind rolul crucial al arhitecturii şi peisajului în modelarea memoriei colective şi în crearea şi reflectarea identităților, seria „Reconstrucții” a lui Iosif Király vorbeşte despre nevoia de a împiedica degradarea istoriei printr-un proces care conservă în cheie emoțională cele mai intense amintiri ale artistului despre oameni şi locuri. Fiecare „Reconstrucție” este compusă din mai multe imagini care se suprapun şi se întretaie: sunt imagini ale aceluiaşi loc fotografiate din mai multe puncte de vedere şi în diferite momente (minute, zile, chiar luni sau ani mai târziu). Astfel, lucrările articulează un câmp vizual multistratificat în care fiecare cadru funcționează ca o unitate informațională şi de memorie. Rezultatul este o meta-imagine coerentă spațial dar care, la o privire mai atentă, trădează toate discontinuitățile istorice şi rupturile ideologice.
Ca metaforă a ceea ce Fernand Braudel şi Școala Analelor au numit „longue durée”, spațiul coerent al imaginii reconstruite pune în evidență continuitatea atemporală a tuturor acelor structuri locale şi mentale care determină imperceptibil cursul istoriei şi care modelează o identitate culturală specifică.
Lucrările lui Király—care combină subtil umorul şi melancolia—evocă, în moduri şi intensități diferite, toate aceste aspecte care funcționează subliminal în conştiința colectivă a unui oraş, a unei regiuni sau țări, pastrând astfel tocmai procesul creării identității: de la memoria trecută la existența prezentă şi apoi spre orizonturile viitorului.
Maria Rus Bojan


Open Sky

„Open Sky” este un proiect care vorbeşte înainte de toate despre imagine (fotografie) ca instrument de supraveghere şi control. Mai exact, despre supraveghere în formele sale cele mai perfecționate tehnologic şi mai încarcate din punct de vedere politic. Însă, lucrările seriei trimit în egală măsură la probleme legate de putere şi ideologie, la chestiuni ce țin de gestionarea şi revendicarea spațiul public şi de rolul imaginii ca depozitar al memoriei şi ca vehicol al traumelor colective. Iosif Király abordează aceste teme explorand două formate vizuale care reprezintă două strategii mediatice, referențiale şi ideologice aparent diferite: pe de o parte fotografii alb-negru provenite din arhivele fostei poliții secrete comuniste (Securitatea) şi, pe de alta, imagini captate din aplicația Google maps în modul „street view”. Întâlnirea dintre aceste doua tipuri de mecanisme vizuale—rezolvată de artist în forma unor fotomontaje panoramice, abil construite, cu un puternic efect plastic—produc, poate surprinzător, nu o interacțiune conflictuală, ci mai degrabă o relație complementară, cu încărcături simbolice şi emoționale semnificative.
Imaginile alb-negru sunt fotografii făcute de către agenții Securității în anii comunismului şi înfățişează oameni obişnuiti surprinşi pe stradă mergând sau vorbind cu cineva. Însă, sub aparenta lor banalitate, aceste imagini nu sunt deloc inocente. Aspectul lor documentar nu poate ascunde scopul real pentru care au fost făcute: constituirea unor „probe” împotriva unor indivizi anume urmăriți de Securitate din considerente politice. Construind colajele seriei „Open Sky” plecând de la astfel de imagini, artistul face nu doar un amar comentariu politic la adresa acestor practici şi a consecințelor lor, ci şi chestionează, într-un mod radical şi dramatic, ideea fotografiei ca marcă obiectivă a realității şi ca depozitar al adevărului, mai ales dacă vedem definiția adevărului ca o chestiune ce ține de etică.
Imaginile captate din aplicația Google maps reprezintă la rândul lor scene banale din environmentul urban cu locuri şi oameni oarecare. Însă locurile nu sunt alese la întâmplare: acestea sunt aproximativ aceleaşi cu cele din imaginile alb-negru ale Securității. Chiar dacă sunt făcute cu scop diferit, imaginile din Google map sunt la rândul lor problematice, mai ales plasate în acest context. Sub aparenta lor inocență informativă, acestea pot fi considerate efectiv versiuni aduse la zi ale fotografiilor din arhiva comunistă, adaugând astfel o nouă dimensiune problemei supravegherii. Însă ideea de supraveghere trebuie înțeleasă prin prisma atât a similarităților cât şi a diferențelor fundamentale dintre cele două tipuri de imagine: dacă imaginile Securității sunt secrete şi locale, cele ale lui Google sunt publice şi globale, dacă în primul caz avem de-a face cu o probă a estetizării politicului, în cel de-al doilea avem un exemplu de estetizare a cotidianului, dacă una foloseşte supravegherea pentru a controla, cealaltă este gândită pentru a controla supravegherea. În orice caz, se pare că, indiferent de situație, „Big Brother” nu doar ne urmăreşte ci ne şi mapează. Oicând şi oriunde ne-am afla.
Horea Avram

[Notă: Proiectul „Open Sky” a fost realizat în 2012 în cadrul unui proiect colaborativ între Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), Muzeul Național de Artă Contemporană din Bucureşti (MNAC) şi Universitatea Națională de Arte din Bucureşti (UNAB). Proiectul se numea „Second Life in Communism”.]


Iosif Király (născut in 1957) este considerat unul dintre cei mai importanți artişti ai generației sale. A făcut studii de arhitectură şi deține un doctorat în arte vizuale. Predă în cadrul Universității de Artă din Bucureşti şi este unul dintre fondatorii Departamentului Foto, Video, Procesare Computerizată a Imaginii. Din 1990 Király este implicat în numeroase proiecte artistice în domenii ca fotografia, instalația, video sau perfomance, atât individual, cât şi în formula grupului subREAL pe care l-a cofondat. A expus printre altele la: The Museum of Contemporary Art Chicago (1995), Manifesta 1, Rotterdam (1996); “Biennale di Venezia” (1993, 1997, 1999), Berlin Biennale (1998); Moderna Museet, Stockholm (1999); Académie de France, Villa Medicis, Roma; Galérie Nationale du Jeu de Paume, Paris; Stichting De Appel, Amsterdam (toate în 2000); Neue Galerie Graz am Landsesmuseum Joanneum (2002); The Netherlands Architectural Institute (NAi), Rotterdam, (2004); Fundação Calouste Gulbenkian, Lisabona (2005); Prague Biennale 3 (2007); Camera Austria, Graz, Austria (2010); Castrum Peregrini, Amsterdam, Olanda (2012); Muzeul Național de Artă Contemporană din Bucureşti (2012).