Plan B

Desenul, considerat adesea o etapă a unui parcurs de conceptualizare a spațiului pictural sau a structurii unui obiect, s-a autonomizat în momentul în care urgența de a „acționa” prin desen a depășit dorința de a crea o narațiune sau o „traducere” a unui univers de referință exterior. Ca mediu de sine stătător, el iese și intră din nou în istorie fără a avea un punct stabil de inserție pe rădăcina artei care să-i definească originea și parcursul. Desenul, ca modalitate directă de a exprima idei și noțiuni abstracte, se bucură de libertatea dată chiar de imposibilitatea de a-l istoriciza într-un discurs ierarhic. Mișcându-se în acest teritoriu lipsit de constrângeri, artiștii din expoziție se îndreaptă, în ciuda diferențelor generaționale, spre configurarea unui spațiu conceptual personal prin care are loc contactul cu lumea și cu sine.

Expoziția extinde conceptul enunțat inițial, de desen abstract, având în vedere câteva puncte nodale pe traseul cercetării operei artiștilor – utopia, timpul, spațiul și corpul.

Cea mai mare parte a lucrărilor alese pentru expoziție sunt din perioada anilor 1970 – 1990 (Ion Bitzan, Rudolf Bone, Victor Ciato, Horia Damian, István Kancsura, Ioachim Nica, Mihai Olos, Mircea Spătaru), iar contrapunctul incursiunii „istorice” este reprezentat de Andreea Ciobîcă și de Sorin Vreme, ale căror lucrări aduc întreaga tematică și reflecțiile despre desen spre un laborator personal în care desenul și anti-desenul își negociază zona de „acțiune”. Camuflajul alb (1997–2014) al lui Miklós Onucsán este o lucrare site-specific care ascunde peretele galeriei, accentuându-i în același timp prezența și indicând o tensiune între două zone geografice, politice sau identitare. În acest cadru de reconciliere a istoriei cu prezentul stă și miza acestei expoziții. De aceea, titlul Printre rânduri face referire la o citire care merge dincolo de receptarea pur estetică. Prin intervenția sunetului și performance-ului (Haiku – Rudolf Bone), se creează un nou sens al desenului, definit de puncte, atingeri, mișcări și sunete.

Ideea de a-i prezenta pe artiștii invitați în expoziție pornind de la desen susține ceea ce și-a propus de la început Galeria Plan B din Cluj, și anume să documenteze zone ale artei românești insuficient cercetate și să creeze noi legături conceptuale între artiști din generații și contexte complet diferite.